Conducerea SG Flensburg-Handewitt a anunțat că și-a unit toate forțele pentru a evita pe cât posibil consecințele economice grave ale crizei cauzate de Covid-19 și a făcut un prim pas pentru a se asigura că echipa de handbal va rămâne în top și în anii ce vor urma. Astfel, toți jucătorii au acceptat reducerea salariilor inițiale cu 40%, cel puțin până la 30 iunie 2020.
Bundesliga este cel mai tare campionat de handbal al lumii, cluburile reușesc să producă venituri consistente din sponsorizări și vânzări de bilete, dar la rândul ei competiția este serios afectată de pandemia de coronavirus. Scăderea masivă a veniturilor amenință inclusiv existența grupărilor. Este și cazul SG Flensburg-Handewitt, campioana Germaniei, care a dat un semnal cât se poate de puternic la începutul acestei săptămâni, că lucrurile nu mai pot continua la același nivel, cel puțin pentru o perioadă, din punct de vedere economic.
Astfel, toți jucătorii și antrenorii au renunțat la 40% din salariile inițiale până la 30 iunie 2020. De asemenea, toți angajații, sportivii și staff-ul tehnic au semnat cererea pentru muncă de scurtă durată. Conducerea executivă și angajații au renunțat la rândul lor la o parte însemnată din salarii.
Un semnal de solidaritate a venit în mod special din partea fanilor, care nu au solicitat rambursarea sumelor pentru abonamente sau pentru bilete plătite în avans. Flensburg joacă de regulă cu o medie de peste 6.000 de spectatori / joc, iar cei mai mulți dintre aceștia sunt abonați!
„Sunt foarte recunoscător pentru faptul că echipa și, de asemenea, conducerea trimit acest semnal clar în circumstanțele date și renunță la o parte substanțială a salariilor. Toată lumea și-a arătat înțelegerea completă a situației. Nivelul ridicat de solidaritate din partea fanilor și sponsorilor este copleșitor. Vom face tot ce putem pentru a menține SG Flensburg în ape sigure”, a declarat Dierk Schmäschke, președintele clubului care a câștigat ultimele două titluri în Bundesliga, dar și Liga Campionilor în 2014.
„Nu este vorba în principal de interesele noastre personale, ci de întregul club. Am decis că și noi am dori să contribuim la asigurarea handbalului de top în Flensburg în următorii ani. Acest lucru este posibil doar dacă toți acționează împreună, în solidaritate”, căpitanul Lasse Svan
Pandemia de coronavirus a lovit destul de dur handbalul și în România. Tot mai multe cluburi au anunțat că au suspendat contractele în perioada Stării de Urgență, în frunte cu CSM București și SCM Rm. Vâlcea, sportivii fiind azi în șomaj tehnic.
Participanții la activitatea sportivă pe perioada suspendării beneficiază de o indemnizație de 75% din drepturile în bani aferente contraprestației activității sportive, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut prevăzut în legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020. Adică, în jur de 4.000 de lei.
Sursa foto: SG Flensburg-Handewitt
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER